In afara istoriei

Potrivit unei vechi legende de inspiratie gnostica in cer s-ar fi dat o lupta intre ingerii aflati de partea arhanglelului Mihail si cei ai Balaurului iar aceia dintre ingeri care, nehotarati, s-ar fi multumit doar sa priveasca ar fi fost alungati pe pamant pentru a face aici alegerea ... o alegere cu atat mai greu de facut cu cat nu pastrau nicio aducere-aminte despre lupta de sus si nici despre atitudinea lor pasiva.
Iata cum, inceputul istoriei s-ar datora, asadar, unei nesigurante iar omul ar fi rodul neputintei de a fi luat o hotarare inaintea izgonirii sale. Astfel, aruncat pe pamant pentru a invata sa opteze, el nu va fi in stare sa-si implineasca osanda decat atunci cand va ucide spectatorul din el. Iata de ce oamenii au fost de-a lungul istoriei(si sunt inca) grabiti sa imbratiseze o cauza, sa se adune laolalta si sa-si stranga randurile in jurul unui adevar. In jurul carui fel de adevar?
In teoriile neo-budiste se pune un accent radical pe opozitia dintre adevarul adevarat (''paramartha'') - privilegiu si apanaj al celui eliberat - si adevarul oarecare (''samvriti'') - un adevar al erorii, blestem al celui neizbavit.
Adevarul adevarat care isi asuma toate riscurile (inclusiv acela de a nega orice adevar) este o prerogativa a omului inactiv, a celui ce se situeaza in afara faptei si care se multumeste doar la a cuprinde cu gandul tot ceea ce este insubstantialitate, realizand astfel o deschidere catre nonrealitate. Pentru el, istoria devine doar un vis urat, la care se va resemna, din moment ce nimeni nu poate avea cosmarurile pe care si le doreste.
Individul ajuns la acest punct incepe sa cuprinda lipsa de esenta a istoriei, plecandu-se in fata evidentei ca toate adevarurile pe care istoria le poarta cu ea nu sunt decat adevaruri ale erorii deoarece atribuie substanta unor elemente ce nu pot poseda asa ceva.
Aceasta teorie a dublui adevar ne ajuta sa intelegem ca istoria nu este nimic altceva decat o cheie pentru tot ce intuneca vederea si pentru tot ce ne ajuta sa traim in timp.
Odata clarificata natura istoriei si a faptelor ce o compun nu ne ramane decat sa constatam ca renuntarea la roadele faptei are o insemnatate uriasa deoarece numai prin aceasta renuntare se poate ajunge la adevarul adevarat care este vid dar constient de sine. Apropierea de acest adevar aduce cu sine o renuntare la iluzii, te exclude din istorie iar cei care astfel s-au trezit numai pot fi focare de evenimente deoarece le-au intrezarit inutilitatea.
Interferenta celor doua adevaruri este prielnica trezirii dar nefasta pentru fapte. Ea este primul pas al unei sparturi atat la individ cat si la o civilizatie sau la o rasa chiar.
Inainte de aceasta trezire petreceam ceasuri de euforie si iresponsabilitate datorate abuzului de iluzii. Dupa aceasta, cel ce s-a trezit e detasat de toate, e un fost fanatic ce numai poate indura povara amagirilor chiar daca ele ispitesc. Indepartarea de fostele iluzii este atat de mare incat numai poate intelege ce ratacire l-a facut in trecut sa creada in ele. Acum, trecutul ca si viitorul sunt greu de deslusit. El si-a risipit substanta la fel ca si civilizatiile care evolueaza prea repede si care lichidandu-si idolii sfarsesc prin a nu mai avea niciunul de rezerva. Idolii ajuta deoarece duc la o adormire a spiritului iar popoarele nu pot trai fara aceasta. Pentru ele trezirea spiritului este sinonima cu moartea.
Societatile arhaice au rezistat atat de mult timp deoarece nu cunosteau nevoia de innoire si de schimbarea continua a simulacrelor in care isi imbracau existenta. Grecia antica si Europa moderna sunt tipuri de civilizatii atinse de o moarte precoce datorita consumului excesiv de zei si epuizarii idealurilor. China si Egiptul de odinioara s-au lafait timp de milenii intr-o magnifica scleroza. La fel si societatile africane inaintea contactului cu Occidentul. Sunt insa si ele amenintate de aceasta prabusire deoarece au adoptat alt ritm.
Toate peroadele de maretie pe care civilizatiile le-au cunoscut in istorie nu au fost decat rezultatul unei agitatii, a unei efervescente si a unui delir creator de zei si idoli. Dar, toate societatile sunt supuse unei legi nescrise potrivit careia imboldul de nestapanit, factor al ascensiunii lor slabeste si se domoleste dupa un timp, declinul avand loc atunci cand delirul da semne ca se stinge.