Intre Sartre si Husserl

Revizuind maxima carteziana, Husserl afirma ca ''cogito''-ul lui Descartes ''gandesc deci exist'' ar fi incomplet, insistand asupra faptului ca o dizertatie corecta ar trebui sa se axeze pe principiul de baza ''gandesc aceasta'' deoarece principala caracteristica a constiintei e aceea de a se rasfrange asupra altui lucru decat asupra ei insasi, de a avea un continut. Astfel constiinta devine INTENTIONALA, este o constiinta a ceva.
In aceeasi masura, potrivit distinctiei hegeliene asupra reconsiderarii notiunii traditionale de fiinta (Hegel considera ca fiinta constiintei nu este un ceva ''in-sine'' ci un ceva ''pentru-sine'' datorita aceleiasi intentionalitati de tip Husserl) putem spune ca fiinta nu exista decat in masura in care ea nu coincide cu ea insasi de unde ideea ca realitatea umana este o lipsa, in permanenta urmarire a unui ideal care din punct de vedere ontologic este interzis. Aceasta fiinta (prin constiinta ei) aspira permanent catre o sinteza imposibila: in-sine-pentru-sine, catre o constiinta devenita substanta, substanta devenita cauza sa proprie, o imposibilitate clara.
Asadar, plecand de la principul intentionalitatii lui Husserl si ajungand la ideea ca natura umana este o lipsa, vedem cum aceasta carenta e una a infinitului, deoarece asa cum afirma si Sartre ''omul e o pasiune inutila'', un ideal demn de mitul lui Camus, intre aspiratia umana si absolutul la care aspira fiind un vid total.
Odata stabilit acest vid uman putem observa ca individul este condamnat sa se construiasca pe sine in fiecare clipa.
Libertatea umana ne apare acum ca o actiune prin esenta intentionala, ea nefiind nimic altceva decat neantizarea in-sinelui. Suntem in fiecare clipa liberi deoarece avem in orice moment posibilitatea alegerii, avem intotdeauna in fata noastra cel putin 2 alternative. Prin urmare, suntem direct responsabili - nu putem invinui pe nimeni - de fiecare situatie in care ne aflam, tot ceea ce se intampla, se intampla nu din vreo obscura ''vointa'' a destinului sau a celorlalti ci totdeauna cu consimtamantul si responsabilitatea noastra. LIBERTATEA nu admite nicio determinare anterioara.
Actul liber e gratuit, omul fiind un ansamblu de proiecte. Omul face (actioneaza) si se face (construieste pe sine), la final neramanand decat ceea ce noi insine am facut din noi.